Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

10 momente memorabile din cariera lui Ilie Balaci: de la meciul cu Argentina la golurile legendare în Europa

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 22 octombrie 2018, 12:11

Ilie Balaci s-a născut pe 8 septembrie 1956, și nu pe 13, cum precizează majoritatea site-urilor de specialitate. Părinții lui au ajuns cu întârziere să-l înregistreze în evidența de la Primărie. 

Cariera la vârf a lui Balaci s-a întins pe parcursul a 13 ani, în care a țesut momente remarcabile în tricoul Craiovei sau al echipei naționale. Iată cele mai importante momente din cariera lui Ilie Balaci, prezentate de Gazeta Sporturilor în 2016, când „Minunea Blondă” a împlinit 60 de ani.

1. Debut la națională

23.03.1974: FRANȚA – ROMÂNIA 1-0 (AMICAL)

Ilie avea 17 ani, 6 luni și 10 zile când a îmbrăcat pentru prima dată tricoul reprezentativei celei mari. Ocupă și acum locul 3 în topul all-time al celor mai tineri debutanți din istoria naționalei, fiind devansat doar de Cristi Manea (16 ani și 10 luni) și Grațian Sepi (17 ani, 3 luni, 15 zile). Pe banca României era Valentin Stănescu, iar Balaci a fost titular, fiind schimbat de Hajnal în minutul 75.

2. Primul gol la națională

06.10.1976: CEHOSLOVACIA – ROMÂNIA 3-2 (AMICAL)

În minutul 7, a deschis scorul la Praga contra campioanei continentale en-titre. Iată cum suna descrierea golului lui Ilie în cronica semnată de Ioan Chirilă în ziarul Sportul apărut după meci: „Cheran îl lansează pe Troi, cursă inteligentă, centrare la firul ierbii și Balaci, venit lansat, înscrie spectaculos”.

3. Prima banderolă la națională

12.05.1982: ARGENTINA – ROMÂNIA 1-0 (AMICAL)

Împotriva lui Ardiles, Maradona și Kempes, aflați la ultimul meci înaintea Mondialului spaniol, Balaci a primit din partea lui Mircea Lucescu banderola de căpitan la partida disputată la Rosario. În prima repriză, la 0-0, mijlocașul Craiovei, care nu împlinise încă 26 de ani, a fost la un pas de un gol spectaculos în poarta lui Fillol.

4. Răpunerea „squadrei azzurra”

16.04.1983: ROMÂNIA – ITALIA 1-0 (PREL. CE ’84)

Ilie a făcut un meci magistral împotriva campioanei mondiale en-titre. A mișcat mingea pentru trasorul lui Boloni care avea să-l bată pe Zoff și s-a distrat cu temutul Gentile, omul care îi anihilase pe Maradona și pe Zico. „L-am plimbat pe tot terenul și ăsta a fost unul dintre secretele succesului cu Italia”, remarca Balaci peste ani.

5. Ultimul meci la națională

10.09.1986: ROMÂNIA – AUSTRIA 4-0 (PREL. CE ’88)

A bifat ultimele 18 minute ale partidei, înlocuindu-l pe Mateuț. I-a fost suficient să inventeze două faze spectaculoase, ratate însă de Boloni și Cămătaru. Balaci ajunsese între timp la Dinamo, unde-l adusese Mircea Lucescu, cel care se afla și pe banca „tricolorilor”.

6. Prima prezență în Divizia A

12.08.1973: JIUL – U CRAIOVA 1-1

Constantin Cernăianu i-a oferit șansa debutului în prima ligă în calitate de titular. A evoluat la Petroșani până în minutul 73, când a fost înlocuit de Berneanu.

7. De două ori fotbalistul anului

1981, 1982

Primul trofeu din tradiționala anchetă a Gazetei și l-a adjudecat la pas în ’81, devansându-i în opțiunile antrenorilor, arbitrilor și cronicarilor pe Ștefănescu și Sameș. A repetat isprava în ’82, când a câștigat din nou în unanimitate în fața lui Ștefănescu și Cămătaru.

8. Golurile europene legendare

24.10.1979: U CRAIOVA – LEEDS 2-0 (TUR 2, CUPA UEFA)

  • „cap” imparabil în minutul 12, când oltenii executau deja al 8-lea corner!
    15.09.1982

20.04.1983: U CRAIOVA – FIORENTINA 3-1 (TUR 1, CUPA UEFA)

  • lovitură liberă, de la circa 30 de metri, în minutul 87

U CRAIOVA – BENFICA 1-1 (SEMIFINALE, CUPA UEFA)

  • lovitură liberă directă, la vinclu, în minutul 16

9. „Ucis” de Arezanov

21.02.1984: FC BAIA MARE – U CRAIOVA 1-0

Cariera lui Balaci a luat o turnură dramatică la 27 de ani. Într-un meci de campionat la Baia Mare, Arezanov a avut o intrare criminală la Ilie, căruia i-a produs o ruptură de ligamente. Accidentarea l-a scos din lotul României pentru Euro ’84 și nu s-a mai putut recupera niciodată pe deplin.

10. Ultimul meci în „A”

13.12.1987: DINAMO – OȚELUL 3-1

A părăsit scena primei divizii cu 31 de minute jucate în repriza secundă a partidei cu Galațiul, pe „Ștefan cel Mare”. Lucescu l-a introdus în locul lui Costel Orac.

balac12334

 

 

sursa: gsp.ro

Etichete:
Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:51

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment

...

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:39

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO

Craiova se pregatește intens pentru cea de-a 3-a ediție a festivalului Intencity, care va începe, în aceasta seară, la Craiova, și care promite...

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Radio România Oltenia
Evenimente miercuri, 5 iunie 2024, 11:02

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență

...

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente sâmbătă, 25 mai 2024, 09:54

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”

...

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente marți, 21 mai 2024, 14:41

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!

...

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente vineri, 12 aprilie 2024, 13:29

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu

...

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu
Evenimente joi, 11 aprilie 2024, 13:59

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

...

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova
Evenimente duminică, 7 aprilie 2024, 20:21

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)

...

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)