120.000 de viniete pentru parcare
Publicat de Cosmin Meca, 10 august 2015, 09:06
Primăria Craiova cumpără 120.000 de viniete pentru parcarea pe domeniul public și privat. Numărul mare, potrivit autorităților, se explică prin faptul că vor fi necesare atât pentru anul acesta, cât și pentru 2016. Licitația a fost lansată la sfârșitul lunii trecute, iar valoarea întregului lot este de aproximativ 48.000 de lei. Autoritățile solicită, prin caietul de sarcini, ca autocolantele să fie destinate lipirii în interiorul vehiculului și să fie realizate din polietilenă transparentă, având unele zone unde se vor putea scrie datele de identificare ale vehiculului, respectiv numărul de înmatriculare. Autocolantele trebuie lipit pe parbriz sau afişate pe bord, la loc vizibil, pentru că altfel şoferul riscă o amendă. Sancţiunea pentru neplata taxei de parcare este o amenda cuprinsă între 100 și 500 de lei, iar pentru cei care, deşi plătesc taxa de parcare, nu îşi afişează vinieta pe bord sau în parbriz, poate ajunge la 200 de lei. Se apreciază că în Craiova sunt înmatriculate peste 100.000 de mașini, număr la care se adaugă și autovehiculele care tranzitează ocazional orașul și au nevoie, în acest caz, de viniete cu valabilitate redusă.
foto: cvlpress.ro