135 de ani de la inițierea relațiilor diplomatice româno-americane
Publicat de Cosmin Meca, 18 noiembrie 2015, 07:20
Romfilatelia realizează o emisiune de timbre dedicată împlinirii a 135 de ani de la inițierea relațiilor diplomatice româno-americane, marcând astfel o importantă aniversare bilaterală.
Elementele emisiunii filatelice vor putea fi găsite spre achiziționare începând de astăzi, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Marca poștală a emisiunii, având valoarea nominală de 3,60 lei, prezintă două personalități remarcabile ale României și Statelor Unite ale Americii, sub conducerea cărora s-au pus bazele relației bilaterale româno-americane într-o perioadă în care ambele state se aflau într- un amplu proces de modernizare a valorilor. Este vorba despre Principele Carol I de Hohenzollern – Sigmaringen, ilustrat având ca fundal steagul românesc, și despre Rutheford B. Hayes (al 19-lea președinte al Statelor Unite ale Americii), în spatele căruia se regăsește imaginea steagului american.