15 octombrie: 99 de ani de la încoronarea regelui Ferdinand, la Alba Iulia
Publicat de Lica Simona, 15 octombrie 2021, 17:07
Încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria, din 15 octombrie 1922, a desăvârşit, într-un mod festiv, făurirea României Mari. A fost și ziua în care întreaga lume, în special țările europene, și-a întors privirea, admirativ, spre România. Ceremonia fastuoasă de încoronare s-a desfăşurat la Alba Iulia, un mic oraș de provincie, care nu avea drumuri pietruite și cel mult zece mii de locuitori. Pregătirea încoronării a început cu câţiva ani înainte. Cel puțin două comisii de organizare s-au ocupat de acest ceremonial. Generalul Constantin Coandă, George Enescu sau Anghel Saligny, alături de autoritățile vremii, au avut multe pregătiri de făcut. Au pavat drumul de pământ, care ducea la Poarta I, iar catedrala ortodoxă din Alba Iulia a fost construită special pentru momentul încoronării din 1922, într-un timp record, de aproximativ zece luni. Pentru realizarea esplanadei catedralei, a fost dinamitată o parte a zidului cetăţii şi a fost dărâmată o parte din Bastionul Mihail.
Cât despre coroanele puse pe capetele monarhilor, acestea au istorii diferite. Coroana de oțel, cu care a fost încoronat și unchiul lui Ferdinand, Carol I, în anul 1881, fusese făurită din oţelul provenit dintr-un tun turcesc, capturat în timpul Războiului de Independenţă. În schimb, coroana reginei a fost comandată, special, la o casă de bijuterii celebră din Paris. A fost creată din aproape două kilograme de aur, donate de un localnic din Munţii Apuseni.
Pentru ceremonia de încoronare, au fost comandate şi două mantii: cea a regelui a fost făcută în străinătate, iar cea a reginei, în ţară. La ceremonie au participat capete încoronate și lideri din Europa, America sau Asia, printre care viitorul rege George al VI-lea al Marii Britanii, tatăl actualei regine Elisabeta a II-a sau generalul Henri Berthelot. Cele mai importante agenţii de presă internaţionale şi-au trimis, la Alba Iulia, reporteri, pentru a relata despre fastuosul eveniment.
Încoronarea propriu-zisă a avut loc în fața catedralei, sub un baldachin. Regele a primit coroana de la preşedintele Senatului şi şi-a aşezat-o singur pe cap. Apoi, Ferdinand a pus coroana pe capul Reginei Maria, a ridicat-o de jos şi a sărutat-o pe frunte. Totul s-a încheiat cu un dineu, organizat cu ajutorul faimoasei Case Capșa din București și cu o impresionantă paradă militară.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.