153 de percheziții sunt efectuate astazi
Publicat de Cosmin Meca, 28 decembrie 2022, 09:48
153 de percheziții sunt efectuate, astăzi, la domiciliile unor persoane, sedii sociale și puncte de lucru ale unor societăți care vând articole pirotehnice.
Sunt vizate și sediile mai multor societăți comerciale din Dolj, Olt și Vâlcea. Acțiunea se desfășoară în contextul instrumentării unor dosare penale, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni privind regimul materiilor explozive și pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
În cadrul Planului de acțiune „Foc de Artificii”, până la acest moment, Poliția Română a confiscat peste 100 de tone de articole pirotehnice.