16 localități din Gorj și Dolj fără apă!
Publicat de Cosmin Meca, 5 noiembrie 2017, 19:00
Compania de Apă Oltenia anunță întreruperea alimentării cu apă potabilă în localitățile de pe traseul conductei de transport a apei potabile Izvarna – Craiova, în intervalul luni, 06 noiembrie 2017, ora 06.00 – luni, 13 noiembrie 2017, ora 24.00, în scopul remedierii unei avarii la această conductă, produsă în localitatea Vârț, județul Gorj.
Concomitent se vor executa și alte lucrări de întreținere și reparații pe toată lungimea traseului conductei.
În Județul Gorj se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă în următoarele localități:
1. Comuna Tismana;
2. Comuna Godineşti;
3. Comuna Câlnic;
4. Comuna Teleşti;
5. Oraşul Rovinari;
6. Comuna Bâlteni;
7. Comuna Plopşoru;
8. Comuna Brăneşti;
9. Comuna Ţânţăreni.
În Judeţul Dolj se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă în următoarele localități:
1. Oraşul Filiaşi;
2. Comuna Braloștița;
3. Comuna Brădeşti;
4. Comuna Coţofenii din Faţă;
5. Comuna Coţofenii din Dos;
6. Comuna Almăj;
7. Comuna Işalniţa.
În municipiul Craiova apa potabilă va fi furnizată în regim normal, fără restricții.
Compania de Apă Oltenia roagă utilizatorii de apă potabilă din localitățile menționate să-şi asigure rezerve de apă potabilă pentru nevoile curente.
Compania de Apă Oltenia, prin laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcțiune a sistemului public de distribuție.
Sursa: apaoltenia.ro