19 iulie – prima repartizare computerizata in liceu
Publicat de Cosmin Meca, 29 ianuarie 2016, 18:45
Pe 19 iulie se va desfăşura prima repartizare computerizată în liceu. Potrivit calendarului pentru admiterea în învăţământul liceal, publicat pe site-ul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, între 8 şi 12 iulie se vor completa opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii de clasa a 8-a, iar pe 20 iulie se vor afişa listele candidaţilor repartizaţi în fiecare unitate şcolară. A doua repartizare computerizată va avea loc pe 28 iulie, urmând ca pe 1 şi 2 septembrie să aibă loc a treia repartizare, pentru elevii care nu au participat la nicio etapă sau nu au fost repartizaţi anterior, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care nu au avut situaţia şcolară încheiată. Pentru învăţământul seral sau cel cu frecvenţă redusă, repartizarea candidaţilor se va face între 27 şi 29 iulie.