200.000 de posturi bugetare neocupate ar urma să fie desființate
Publicat de Cosmin Meca, 25 iulie 2023, 10:45
200.000 de posturi bugetare neocupate ar urma să fie desființate, potrivit unei decizii a liderilor coaliției de guvernare, care au agreat o propunere în acest sens a premierului Marcel Ciolacu.
Măsura ar trebui să aducă economii la buget nu numai pe hârtie, pentru că se diminuează și organigramele instituțiilor, ci vor dispărea și din posturile de conducere.
S-a mai agreat o altă propunere a liderului PNL, Nicolae Ciucă, privind reducerea altor cheltuieli de la ministere cu bunurile și serviciile și cu consumul de carburanți, însă coaliția nu a reușit să ajungă la un acord pentru pachetul de măsuri fiscale ce ar trebui să diminueze deficitul bugetar, așa că Guvernul nu va adopta săptămâna aceasta ordonanța de modificare a Codului fiscal.
Însă ceva tot trebuie făcut cât mai repede, pentru că, potrivit ministrului de finanțe, ar fi vital ca România să se încadreze într-o țintă de deficit de maximum 5%, altfel riscă să piardă fondurile europene din PNRR. Ce măsuri sunt luate în calcul de guvernanți, ne spune Petruța Obrejan de la RR: