200 de lei pentru elevii care merg la Afterschool
Publicat de Cosmin Meca, 7 octombrie 2015, 09:15
Comisia de Învăţământ a Camerei Deputaţilor a votat în unanimitate în favoarea generalizării programului „Şcoală după şcoală” pentru elevii din clasele primare. Programul presupune acordarea unui tichet în valoare de 200 de lei pe lună pentru fiecare elev, la solicitarea părinţilor, şi ar trebui să fie finanţat de unităţile de învăţământ.
Dacă va fi adoptat de Parlament, programul ar putea intra în vigoare începând cu anul şcolar 2016-2017, cu beneficii pentru toţi cei implicaţi, crede iniţiatorul proiectului, deputatul PNL, Raluca Turcan. Propunerea privind generalizarea programului „Şcoală după şcoală” – cunoscut şi ca „Afterschool” – urmează să fie dezbătută şi votată în plenul Camerei Deputaţilor, însă for decizional în acest caz este Senatul.