21 noiembrie: Ziua Europeană a Spectatorului
Publicat de Cosmin Meca, 21 noiembrie 2015, 13:38
„Ziua Europeană a Spectatorului”, marcată pentru prima dată în acest an, este un eveniment care serbează publicul din Europa şi aduce în prim plan înțelegerea impactului creativ pe care acesta îl poate avea asupra procesului artistic.
Evenimentul este promovat de reţeaua „Be SpectACTive!”, formată din doisprezece membri din nouă țări europene. Scopul unei astfel de zilei este acela de a reuni spectatorii din țări diferite și de a le da șansa de a împărtăși experiența lor în teatru, creând o comunitate trans-locală.
Este pentru prima dată când se organizează, la nivel european, un astfel de experiment de angajament activ al spectatorului. Vor avea loc manifestări în fiecare oraș partener: începând cu Londra, până la Budapesta, cu oprire în Sansepolcro, toți membrii Be SpectACTive! organizând simultan întâlnirile spectatorilor, pentru ca aceștia să își împărtășească opiniile cu persoane din alte țări.
„Ziua Europeană a Spectatorului” va începe la ora 18:00, în Londra, ora 19:00, în Europa Centrală și la ora 20:00, în România. „Be SpectACTive!” este un proiect finanțat de programul „Europa Creativă/Creative Europe”.
Membrii proiectului sunt: Municipalitatea Sansepolcro și CapoTrave/Kilowatt (Italia), Bakelit Multi Arts Center (Ungaria), B51 Cultural Society (Slovenia), Domino (Croația), LIFT (UK), Teatrul Național „Radu Stanca” (România), Tanec Praha (Cehia), York Theatre Royal (UK). Centre de cercetare: Fitzcarraldo Foundation (Italia), Universitatea din Barcelona (Spania), Universitatea Montpellier (Franța)