23 aprilie – Ziua mondială a cărţii şi a drepturilor de autor
Publicat de Lica Simona, 23 aprilie 2022, 10:55
La iniţiativa UNESCO, Ziua mondială a cărţii şi a drepturilor de autor se sărbătoreşte, în fiecare an, pe 23 aprilie, începând din 1996. În 2022, Ziua mondială a cărţii şi a drepturilor de autor este aniversată cu mesajul pentru copii: „Eşti un cititor!” („You are a reader!”).
Ziua mondială a cărţii şi a drepturilor de autor marchează moartea a trei mari scriitori ai lumii: William Shakespeare, Miguel de Cervantes şi Inca Garcilaso de la Vega. Totodată, 23 aprilie este ziua de naştere a numeroşi scriitori, precum Maurice Druon, K. Laxness, Vladimir Nabokov, Josep Pla şi Manuel Mejía Vallejo.
Ideea marcării acestei zile a fost avansată de Spania, unde are loc, în această zi, Festivalul Trandafirilor, o manifestare în care este sărbătorit Sfântul Gheorghe (San Jordi) şi este comemorat Miguel de Cervantes, alături de William Shakespeare. În această zi, în Spania, încă din Evul Mediu, fetele şi femeile primesc flori, iar bărbaţii – cărţi. Obiceiul oferirii cărţilor a fost practicat după 1616.
Cu prilejul marcării Zilei mondiale a cărţii şi a drepturilor de autor au loc, şi în România, lecturi publice, dezbateri şi donaţii de carte. În plus, prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată „Ziua Bibliotecarului din România”.