23 AUGUST

Publicat de Cosmin Meca, 19 august 2017, 08:00 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 21:31

Mai e un pic, câteva zile, numai mâine nu-i poimâine şi ajungem, la calendar, fix în sfânta zi de miercuri. Cum, și ce dacă?!… Păi nu e orice zi de miercuri, ci miercuri, 23 august 2017. 23 AUGUST! Chestia asta nu vă spune chiar nimic, nu vă trezește cele mai calde și nobile sentimente patriotice, nu vă răscolește amintirile până-n măduva sufletului, nu vă face să săriți în tenișii de Drăgășani și să puneți mâna pe naveta de bere și pe scobitorile pentru mici?! Un pic? Tot e ceva…

În „Epoca de Aur”, 23 august era ziua „insurecţiei armate”. Era ziua „Revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă condusă de clasa muncitoare”. Era ziua „eliberării ţării noastre de sub jugul fascist”. Când luptam pentru pace, când făuream omul nou într-o societate socialistă şi multilateral dezvoltată şi când râvneam la titlul de erou al noii revoluţii agrare. Când făceam, încă din începutul lunii, repetiţii prin fabrici şi uzine, prin şcoli şi pe ogoare, pe asfalt și pe tarlale. Când defilam prin faţa tribunei oficiale cu pasul hotărât, cu pieptul înainte şi cu privirea dârză. Cu steaguri şi pancarte, cu cercuri şi cocarde. Când ne evidenţiam muncitoreşte în faţa iubitului conducător, a secretarului general, a genialului strateg și a comandantului suprem. Când spuneam poezii patriotice, răcneam cântece revoluţionare şi ne uitam, cu evlavie, la televizorul alb-negru sau parţial color. Măreaţă zi, măreţ conducătorul! De fapt, ca să respectăm întrutotul  şi neştirbit adevărul istoric – „mândră corabia, meşter cârmaciu”!

Dacă faceţi un uşor exerciţiu de imaginaţie, într-o astfel de zi,  ar trebui să fluturăm steguleţe, să strigăm cu toţii „ura!”, să ne dăm pe străzi de-a dura, să mâncăm creveţi vietnamezi, pufuleţi şi crenvurşti, să bem bere şi cico. Să mergem prin parcuri şi lunci cu pâinea la purtător şi micii la trei ore distanţă. Să ne plimbăm cu barca, să alergăm după mingile copiilor şi să-l terorizăm pe veşnicul urs Biju. Eventual şi spre seară, să ne băgăm la grădina de vară a unui cinematograf şi să lăcrimăm puternic la „Vandana” sau la „O floare şi doi grădinari”… Sau la „Vagabondul”.

După 28 de ani, din 23 augustul în flăcări de altădată n-a mai rămas mai nimic: nici amintirile hidoase, nici nostalgiile personale. Micii nu mai au niciun chichirez, berea nu mai e de Craiova, grădinile de vară ale cinematografelor s-au umplut de bălării, cercurile s-au turtit, iar un stră-strănepot de-al lui Biju se uită la noi în scârbă și a lehamite. Ba, ceva-ceva tot a rămas! O reclamă rătăcită pe-un colţ de net: „Tovarăşi! Tradiţionala petrecere de 23 August se întoarce! Generalul vă aşteaptă cu pâine cu sare, cu pionieriţe, cu băuturi tricolore şi alte surprize. Ascultăm şlagăre şi muzică modernă şi vedem imagini din Epoca de Aur.”