24 de decese din cauza coronavirusului, în SUA
Publicat de Puiu Vulea, 10 martie 2020, 10:14
Mai mulţi politicieni din Statele Unite, inclusiv nou-numitul şef de personal de la Casa Albă, Mark Meadows s-au autoizolat după ce au intrat în contact cu persoane care s-au dovedit contaminate cu noul coronavirus. Washingtonul a raportat până acum 607 cazuri şi 24 de decese. Preşedintele însuşi a călătorit cu doi congressmani republicani care au intrat în carantină. Donald Trump a refuzat să spună dacă s-a testat de coronavirus, dar după ce a părut să subestimeze epidemia, a promis pentru azi măsuri majore de sprijin economic, în urma consultării liderilor republicani din Congres.