25 ani de la plecarea lui Emil Cioran
Publicat de Lica Simona, 20 iunie 2020, 07:00
Emil Cioran s-a născut pe 8 aprilie 1911, la Rășinari, și s-a stins pe 20 iunie 1995, la Paris. Consecvent spiritului său rebel, deși a trăit cea mai mare parte a vieții în Franța și a scris o bună parte din operă în limba franceză, nu a cerut, niciodată, cetățenia franceză. De altfel, a refuzat toate premiile oferite în Franța, de-a lungul timpului.
La Universitatea din București, unde studia filosofia, a fost coleg cu Mircea Eliade și Constantin Noica. Întocmai ca și aceștia, a fost puternic influențat de carismaticul profesor de etică, Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, s-a simțit atras de filosofia lui Kant, Schopenhauer și Nietzsche, foarte la modă în epocă. În 1933, a obținut o bursă studii, la Berlin. Este perioada în care Hitler își consolidează poziția politică, iar tânărul Cioran va fi atras de ideile acestuia și va simpatiza, întors în țară, cu ideologia legionară, fără a deveni membru al mișcării.
În 1937, Cioran a plecat la Paris, pentru a-și finaliza lucrarea de doctorat. Aici va rămâne toată viața, scriind următoarele zece cărți, în limba franceză. I s-a retras cetățenia, devenind apatrid.
Debutul lui, din 1934, cu „Pe culmile disperării” a fost foarte bine primit, iar următoarele sale cărți au continuat să suscite interes. A fost Cioran un filosof, un gânditor sau doar un eseist de geniu? Părerile sunt împărțite, deși mulți îl consideră a fi cel mai solid filosof existențialist român. În ceea ce îl privește, nu a fost niciodată interesat de etichete sau ierarhii. În „Amurgul gândurilor”, carte apărută la București, în 1936, el susținea că există două tipuri de filosofi: „cei ce gândesc asupra ideilor și cei ce gândesc asupra lor înșiși”.
Pesimismul lui Cioran, conectat la studiul naturii umane, în contextul tragic al existenței istorice, a plăcut francezilor, volumele sale fiind, fără excepție, publicate de prestigioasa editură Gallimard. S-a spus despre el chiar că a fost cel mai mare stilist al limbii franceze contemporane.
După 1989, Emil Cioran este redescoperit și în România, fiind masiv reeditat, iar, în 2009, este ales membru post-mortem al Academiei Române. Probabil, dacă ar mai fi trăit, ar fi refuzat și această onoare.