„File din literatura exilului românesc”
Publicat de Cosmin Meca, 8 decembrie 2016, 15:26
Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează vineri, 9 decembrie 2016, ora 17.30, în Salonul Medieval, o seară culturală intitulată „File din literatura exilului românesc”.
Participă cercetători care au studiat fenomenul cultural al exilului românesc, scriitorii Mihaela Albu și Dan Anghelescu, împreună cu directorul revistei „Mozaicul”, Nicolae Marinescu, care și-a asumat promovarea exilului românesc. Invitat: scriitorul George Popescu.
În cadrul întâlnirii, vor fi prezentate două cărți dedicate eseisticii lui Vintilă Horia, apărute la editura Aius (autori – Mihaela Albu și Dan Anghelescu), precum și numărul 12 al revistei „Mozaicul”, care cuprinde un dosar, coordonat de Mihaela Albu, dedicat unor reviste românești din exil.