29 iulie-Ziua Imnului Național
Publicat de Cosmin Meca, 29 iulie 2017, 06:00
Ziua Imnului Național „Deșteaptă-te, române!”, sărbătorită, anual, începând din 1998, ca urmare a unei hotărâri a Senatului României, din 18 mai 1998. Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Național al României – „Deșteaptă-te române!”, simbol al unității Revoluției Române de la 1848.
La 29 iulie 1848, „Deșteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.
La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann.
Conținutul, profund patriotic și național al poeziei, a fost de natură să însuflețească numeroasele adunări ale militanților pașoptiști, pentru drepturi naționale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn „o adevărată Marsilieză românească”.
Imnul a fost intonat în timpul Războiului de Independență, în Primul Război Mondial și la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în Al Doilea Război Mondial.
„Deșteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987 și în timpul Revoluției din decembrie 1989.
Imediat după Revoluția din decembrie 1989, „Deșteaptă-te române!” a fost ales Imn Național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991. Conform Constituției României, Imnul Național este considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului.
Sursa: agerpres.ro