Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

29 iunie – Sfinții Apostoli Petru și Pavel/ Sânpetru de vară

29 iunie – Sfinții Apostoli Petru și Pavel/ Sânpetru de vară

Publicat de Lica Simona, 29 iunie 2024, 09:22

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt cei care au contribuit cel mai mult la răspândirea creştinismului în lume.

Petru şi Pavel sunt prăznuiţi împreună, deşi au trăit vieţi foarte diferite. Amândoi au devenit apostoli şi stâlpi ai bisericii şi au murit ca martiri ai credinţei creştine, din porunca împăratului Nero. Petru a murit în anul 64, răstignit cu capul în jos, iar Pavel afost decapitate, în anul 67. Moaştele lor, potrivit Sinaxarului, au fost așezate împreună.

Petru s-a născut în Betsaida, un oraş pe malul nordic al lacului Ghenizaret, astăzi localitatea El Aradsch din Siria. A fost numit la naştere Simon sau Simeon şi era fratele mai mic al Apostolului Andrei. Tatăl, Iona, se ocupa cu pescuitul şi era un om simplu, neînvăţat.

Petru a devenit ucenicul Mântuitorului, după ce a fost martorul unei minuni: într-o dimineaţă, Hristos a vorbit mulţimii la ţărmul lacului Ghenizaret şi, pentru a fi mai bine auzit, s-a urcat în corabia lui Petru. S-au depărtat puţin de la ţărm şi, dupa ce a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon să pescuiască. Mulţimea peştilor prinşi l-a înfricoşat pe Petru: „Iesi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos“, a strigat el, iar Hristos i-a spus: „Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni“.

Petru, împreuna cu ceilalţi tovarăşi de pescuit a lăsat totul şi l-a urmat pe Mântuitor.

În basmele populare româneşti, Sfântul Petru este cel care îl însoţeşte pe Dumnezeu în călătoriile Sale pe Pământ, petrecute, cândva, la începuturile lumii.

Pavel s-a născut în Tars, din Cilicia, o regiune din sudul Anatoliei, în jurul anului 7, într-o familie de evrei înstăriţi, care aparţineau tribului lui Veniamin. La naştere, a primit numele de Saul. A moştenit de la părinţi cetăţenia romană şi a dobândit o educaţie aleasă. De foarte tânăr Saul a mers la Ierusalim, la sora sa, unde a studiat legea mozaică la şcoala rabinului Gamaliel, unul dintre fariseii cei mai învăţaţi şi mai respectaţi în vremea sa.

Nu l-a întâlnit pe Mântuitorul Hristos în timpul vieţii, pentru că a trăit la Tars, unde a fost rabin. Ziua, în amiaza mare, i-a apărut Mântuitorul, într-o lumină strălucitoare şi i-a zis: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?“. Rămas orb, a intrat în Damasc, smerit şi tăcut. După aceea, prin preotul Anania din Damasc, Dumnezeu i-a redat vederea, Saul a primit botezul şi a început să vorbească în sinagogă despre Cel pe care, cu puţin timp înainte, Îl prigonea.

Sânpetru de vară şi tradiţii populare

Tot pe 29iunie este şi sărbătoarea Sânpetru de vară, care marchează, prin frumoase tradiţii populare, miezul verii agrare şi perioada secerişului. Aproape 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica.

Potrivit tradiţiei populare, până în acestă zi, nu se scutură merii şi, dacă se respectă datina, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Se mănâncă mere şi miere din recolta anului, după masa de prânz şi se pun dorinţe, după ce se împart mere dulci şi miere prietenilor şi vecinilor şi li se urează spor în munca lor şi sănătate.

Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare şi se împart oamenilor săraci.

Președintele Iohannis a promulgat legea privind Codul Silvic
National vineri, 20 decembrie 2024, 18:01

Președintele Iohannis a promulgat legea privind Codul Silvic

Legea privind Codul Silvic a fost...

Președintele Iohannis a promulgat legea privind Codul Silvic
Ministrul-Apararii-din-Polonia-Wladyslaw-Kosiniak-Kamysz-si-secretarul-de-stat-Simona-Cojocaru-la-Brigada-Multinationala-Sud-Est-din-Craiova
National vineri, 20 decembrie 2024, 16:27

Polonia rămâne un contributor major la Brigada Multinaţionala Sud-Est de la Craiova

Ministrul Apărării din Polonia s-a întâlnit ci militarii polonezi din Brigada Multinaţională Sud-Est din...

Polonia rămâne un contributor major la Brigada Multinaţionala Sud-Est de la Craiova
Președintele Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală
National vineri, 20 decembrie 2024, 15:22

Președintele Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală

Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia...

Președintele Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală
Prima ședință a noului Parlament. Cei 465 de senatori și deputați depun astăzi jurământul. Cum arată Legislativul
National vineri, 20 decembrie 2024, 08:52

Prima ședință a noului Parlament. Cei 465 de senatori și deputați depun astăzi jurământul. Cum arată Legislativul

Prima ședință a noului...

Prima ședință a noului Parlament. Cei 465 de senatori și deputați depun astăzi jurământul. Cum arată Legislativul
National joi, 19 decembrie 2024, 17:35

Nicolae Ciucă îndeamnă partidele parlamentare pro-europene să revină la negocieri

Nicolae Ciucă îndeamnă partidele pro-europene să revină la...

Nicolae Ciucă îndeamnă partidele parlamentare pro-europene să revină la negocieri
National joi, 19 decembrie 2024, 16:56

Podul Giurgiu – Ruse se redeschide complet în perioada sărbătorilor de iarnă

Podul Giurgiu - Ruse se redeschide complet în perioada sărbătorilor de...

Podul Giurgiu – Ruse se redeschide complet în perioada sărbătorilor de iarnă
National joi, 19 decembrie 2024, 15:24

Fostul parlamentar Nati Meir va fi adus în România

Nati Meir va fi adus în...

Fostul parlamentar Nati Meir va fi adus în România
National joi, 19 decembrie 2024, 11:45

Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la negocieri: ”Vom vota în Parlament un guvern de dreapta!”

Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la negocieri: ”Vom vota în Parlament un guvern de...

Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la negocieri: ”Vom vota în Parlament un guvern de dreapta!”