3 doljeni au luat nota 10 la examenul de titularizare în învățământ (audio)
Publicat de Davian Vlad, 24 iulie 2019, 11:45 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 10:42
Mai puțin de jumătate dintre candidații la titularizare în învățământ au luat peste 7, nota minimă pentru angajare pe un post de predare. Potrivit rezultatelor, înainte de contestații, la nivel național rata notelor peste 7 a fost anul acesta de 46,39%, cu un procent mai mică decât anul trecut. 92 de candidați, dintre care 3 din Dolj, au obținut nota 10. Niciunul dintre doljenii cu notă maximă nu va obţine însă un post pe perioadă nedeterminată, pentru că nu sunt catedre vacante în domeniul practicat. Tot în Dolj, din cei 970 de candidați înscriși au participat la proba scrisă a examenului de titularizare doar 566. Aproape 48% dintre aceștia au reuşit să obţină medii peste 7. Sunt însă şi peste 100 de candidaţi care au obţinut şi note sub cinci. Cei nemulțumiți pot depune contestații până astăzi, la ora 15:00, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, Nicoleta Lițoiu:
A consemnat Alin Cârțână.