31 de morţi şi pagube de 75 de milliarde dolari, în urma uraganului Harvey
Publicat de Cosmin Meca, 31 august 2017, 09:00
Bilanţul deceselor provocate de uraganul Harvey a crecut la 31, au anunţat autorităţile din comitatul Harris, afectat de inundaţii catastrofale.
Autorităţile au precizat că este încă în curs autopsia altor opt persoane, pentru a stabili dacă deceselor lor au fost provocatede furtună. Printre victimele anunţate miercuri seară se numără un bărbat care a călcat în fire electrice neizolate, precum şi o persoană evacuată al cărui trup neînsufleţit a fost descoperit într-un autobuz închiriat. Majoritatea celorlalţi s-au înecat.
Pompierii au anunţat că vor începe verificările în fiecare clădire, pentru a găsi eventuali noi supravieţuitori ai furtunii, în condiţiile în care numeroase zone au fost inaccesibile din cauza inundaţiilor.
Nivelul apei a scăzut în numeroase zone din Houston, dar în ultimele ore aa a pătruns chiar şi în unele adăposturi pentru sinistraţi. Zonele din Texas acoperite de ape au, în total, o suprafaţă de 15 ori mai mare decât Manhattan-ul.
Coşmarul este departe de sfârşit. Numeroşi localnici din oraşul Port Arthur aşteaptă sa fie salvati din casele inundate şi se uita îngroziţi cum nivelul apei creşte necontenit. Apelurile la numărul unic de urgenţă curg cu miile. Inclusiv de la un azil de bătrâni cotropit de şuvoaie.
Scenele sunt şocante chiar şi atunci când oamenii sunt recuperati de salvatori. Acesti parinti, de pilda, au incercat să işi protejeze copilul acoperindu-l cu sacii folosiţi de obicei pentru gunoi.
O altfel de operaţiune de salvare a fost filmată la Houston. Zeci de localnici s-au ţinut de mâini, formând un lanţ uman, pentru a salva un vârstnic a cărui maşină a fost surprinsă de revărsarea apelor.
Uneori, deznodământul este tragic. Fratele unui bărbat a încercat să-şi ducă familia la adăpost, dar autoturismul a rămas în mijlocul apelor. S-au înecat cu toţii îmbrăţişaţi – sase morţi, inclusiv o copilă de sase ani.
Potrivit estimarilor, in Houston, al patrulea oraş ca mărime din Statele Unite, cel puţin 20 de mii de oameni au nevoie de un adăpost temporar. Şi cel puţin 50 de mii au fost afectaţi de inundaţii. Sunt cifre provizorii însă, după cum provizorie este şi estimarea pagubelor – 75 de miliarde de dolari doar pentru partea de sud-est a Texasului.
Sursa: Pro TV