31 iulie 2024 – termen limită pentru apicultori
Publicat de Puiu Vulea, 29 iulie 2024, 10:16
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește că până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, se pot depune cereri de plată şi documente doveditoare pentru intervenţiile aferente sectorului apicol 2024 din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027.
Solicitanţii depun o singură cerere de plată la Centrele APIA, direct sau prin intermediul persoanei împuternicite notarial/reprezentantul legal, însoţită de documentele justificative. Valoarea sprijinului alocat pentru anul 2024 este de 12.163.260 euro, din care 50% contribuția Uniunii Europene și 50% contribuția României, de la bugetul de stat.
Solicitanții trebuie să păstreze și să arhiveze toate documentele care au legătură cu intervențiile aferente sectorului apicol 2023-2027 pe o perioadă de cel puțin 5 ani de la întocmirea acestora.
Intervenţiile aferente sectorului apicol 2024 din cadrul Planului StrategicPlanului Strategic PAC 2023-2027, sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat.
Informații detaliate privind intervențiile aferente sectorului apicol din cadrul planului strategic PAC 2023-2027 pentru anul 2024 pot fi găsite la adresa: https://apia.org.ro/directia-masuri-de-piata/apicultura/anul-2024/ .