32 de percheziții pe raza municipiului Caracal și comunelor Traian, Redea, Drăghiceni, Fărcaşele şi Tia Mare
Publicat de Cosmin Meca, 3 aprilie 2019, 13:00
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Olt au efectuat, în această dimineață, 32 de percheziții pe raza municipiului Caracal și comunelor Traian, Redea, Drăghiceni, Fărcaşele şi Tia Mare, din județul Olt.
Au fost vizate domiciliile unor persoane bănuite de trafic de persoane, proxenetism și cămătărie.
În urma cercetărilor, a reieşit faptul că, începând cu anul 2014, mai multe persoane violente ar fi constituit un grup infracţional organizat. Acestea ar fi acordat împrumuturi cu dobânzi între 20-100% lunar, iar pentru a recupera sumele de bani, ar fi recurs la ameninţări, şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal a persoanelor vătămate.
De asemenea, membrii grupării ar fi recrutat mai multe persoane pe care le-ar fi transportat în Germania, Anglia şi Italia, unde le-ar fi exploatat sexual prin obligarea la practicarea prostituţiei.
Mai multe persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale.
Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română, Serviciul Județean de Protecție Internă și Serviciul Județean Anticorupție.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor specializați în combaterea criminalității organizate din Dolj, Mehedinți și Gorj, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova și Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.
În cauză, 7 persoane sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, lipsire de libertate în mod ilegal, ameninţare, şantaj, proxenetism, cămătărie.