40 la sută dintre semipreparatele din carne vândute în România sunt false (audio)
Publicat de Cosmin Meca, 23 septembrie 2017, 14:00
40 la sută dintre produsele semipreparate din carne puse în vânzare pe piaţa din România sunt false, afirmă Asociaţia Consumatorilor – Infocons, care a trimis o informare, în acest sens, premierului, la ministerul de resort, precum şi la autorităţile sanitar-veterinare şi de protecţia consumatorilor. Preşedintele asociaţiei, Sorin Mierlea, a precizat, la o dezbatere, că această situaţie a apărut pentru că legislaţia este prea permisivă în acest moment:
Sorin Mierlea a mai spus că analizele la semipreparatele din carne au fost făcute inclusiv la laboratoare din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, iar, în urma acestora, a reieşit că există o diferenţă de compoziţie faţă de ce este menţionat pe etichetă. La rândul său, vicepreşedintele ANSVSA, Traian Constantin Petcu, a declarat că deja s-a constituit un grup de lucru pe această temă.