5 decembrie – Ziua Internationala a Voluntarilor
Publicat de Cosmin Meca, 5 decembrie 2017, 08:45
La data de 5 decembrie a fiecărui an este celebrată Ziua internațională a voluntarilor (International Volunteer Day – IVD). Această zi este văzută ca o șansă unică pentru voluntari și organizații de a celebra eforturile lor depuse de-a lungul unui an, de a împărtăși cu ceilalți valorile pe care le prețuiesc și de a-și promova munca lor în cadrul comunităților, organizațiilor neguvernamentale, agențiilor ONU, autorităților guvernamentale sau în cadrul sectorului privat, notează www.un.org.
Programul Națiunilor Unite pentru Voluntariat (UNV) pe lângă faptul că reușește să mobilizeze mii de voluntari în fiecare în an, în întreaga lume, acesta contribuie la menținerea păcii și a procesului de dezvoltare susținând recunoașterea voluntarilor și a integrării voluntariatului în programele de dezvoltare.
În 2017, tema Zilei internaționale a voluntarilor este ”Volunteers Act First. Here. Everywhere.”, o recunoaștere a solidarității pozitive a voluntarilor din întreaga lume care sar în ajutor oamenilor în momentele cele mai grele, salvând vieți de multe ori și susținându-i pe aceia care reușesc să-și continue viața, potrivit www.unv.org.
În România, voluntariatul a devenit cunoscut începând cu anul 1990, când mai multe organizații internaționale de voluntariat au venit în țară, iar altele au înființat filiale, aducând cu ele experiența în lucrul cu voluntarii și coordonarea lor, se menționează pe www.voluntareuropean.ro. În aceeași perioadă, ONG-urile românești au început să implice voluntari locali în activitățile lor, iar în 1997 au apărut și primele centre de voluntariat. Principalii actori ai mișcării de voluntariat din România sunt: voluntarii; ONG-urile și instituțiile publice care implică voluntari; centrele de voluntariat care intermediază, acolo unde ele există, legătura dintre voluntari și nevoia de voluntari a organizațiilor; companiile sau instituțiile care susțin sau inițiază proiecte de voluntariat pentru angajații lor; mecanisme europene, precum programele de schimburi internaționale de voluntari, cum este și Serviciul European de Voluntariat.
În 2011, Comisia Europeană a lansat Anul european al voluntariatului, în semn de recunoaștere a eforturilor depuse de cei aproximativ 100 de milioane de voluntari europeni, potrivit www.eurodesk.ro.
Programul Națiunilor Unite pentru Voluntariat (UNV) este activ în aproximativ 130 de țări, în fiecare an. UNV are sediul la Bonn, Germania, în care își desfășoară activitatea cca 150 de persoane. În jur de 7.000 de voluntari se află pe teren, în peste 80 de țări, UNV fiind astfel reprezentată la nivel mondial.
sursa: agerpres.ro