Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

60 de ani de la aderarea României la ONU

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 14 decembrie 2015, 08:30

Astazi, 14 decembrie 2015, se împlinesc  60 de ani de la aderarea României la Organizația Națiunilor Unite.

Astfel, în urmă cu șase decenii, la 14 decembrie 1955, a fost adoptată Rezoluţia 995 a Adunării Generale a ONU prin care România, alături de alte 15 state, a fost admisă ca membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

România a fost, în tot acest timp, un membru activ al Organizaţiei, cu iniţiative şi propuneri constructive de acţiune în cele trei domenii majore de activitate: pacea şi securitatea internaţională, dezvoltarea şi drepturile omului.

În acest an se aniversează 70 de ani de la crearea Organizației Națiunilor Unite (ONU) și 60 de ani de la aderarea României la această organizație universală.

România fost primul stat al grupului est-european care a deţinut, în anul 1967, prin ministrul de externe de la acea vreme, Corneliu Mănescu, înalta funcţie de preşedinte al Adunării Generale a ONU.

Totodată, Bucureştiul a fost prima capitală a unui stat al grupului est-european care a găzduit, începând cu anul 1970, o prezenţă a ONU, prin Centrul ONU de Informare şi, ulterior, prin Biroul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

 

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:51

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment

...

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:39

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO

Craiova se pregatește intens pentru cea de-a 3-a ediție a festivalului Intencity, care va începe, în aceasta seară, la Craiova, și care promite...

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Radio România Oltenia
Evenimente miercuri, 5 iunie 2024, 11:02

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență

...

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente sâmbătă, 25 mai 2024, 09:54

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”

...

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente marți, 21 mai 2024, 14:41

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!

...

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente vineri, 12 aprilie 2024, 13:29

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu

...

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu
Evenimente joi, 11 aprilie 2024, 13:59

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

...

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova
Evenimente duminică, 7 aprilie 2024, 20:21

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)

...

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)