700 de farmaciști în simpozion la UMF din Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 24 mai 2023, 09:46
În perioada 25-27 mai 2023, la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova are loc Simpozionul Pharma-med 2023.
Deschiderea oficială are loc în Aula Magna (Bdv. 1 Mai, Nr 66), pe 25 mai, de la ora 14.00, în prezența rectorului UMF din Craiova, prof. univ. dr. Dan Ionuț Gheonea, și a președintelui Colegiului Farmaciștilor Filiala Dolj, Nicușor Duțu.
Aflat la a doua ediție în format hibrid, evenimentul se bucură anul acesta de participarea a aproximativ 700 de farmaciști din toată țara.
Printre cei 20 de speakeri se numără profesori din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova și directorul Direcției de Inspecție de Bună Practică de Distribuție al Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Simona Manole.
Exercitarea profesiei de farmacist la nivel global este într-o evoluție constantă și România s-a aliniat schimbărilor privind serviciile farmaceutice oferite într-o farmacie comunitară.
De pildă, anul trecut, Ministerul Sănătății din României a aprobat organizarea și funcționarea unui program pilot de vaccinare a populației împotriva gripei sezoniere la nivelul farmaciilor comunitare.
În cadrul simpozionului va fi prezentată procedura de bună practică farmaceutică a acestui nou serviciu farmaceutic, precum și felul în care s-a desfășurat până în acest moment acest nou program în România.
O altă noutate pe care o aduce ediția de anul acesta este workshopul „Aderența terapeutică în practica farmaceutică”, în care, prin intermediul jocului de rol farmacist-pacient, farmaciștii vor învăța tehnici noi de management al terapiei medicamentoase.