Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

9 mai: Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei, Ziua Europei

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 9 mai 2019, 20:00

Ceremonii militare, expoziţii, concerte şi proiecţii de filme au avut loc, astăzi, în toată ţara, pentru a marca Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi Ziua Europei.

Pe 9 mai 1945 a fost semnat, la cartierul general sovietic din Berlin, actul de capitulare necondiţionată a Germaniei, care a marcat, astfel, sfârşitul, în Europa, al celei mai mari şi mai sângeroase conflagraţii mondiale din toate timpurile – Al Doilea Război Mondial.

Cinci ani mai târziu, tot pe 9 mai, ministrul de Externe al Franţei, Robert Schuman, făcea o declaraţie care a devenit piatra de temelie a Uniunii Europene, cooperarea politică între statele bătânului continent fiind menită să înlăture posibilitatea izbucnirii unui nou război între naţiunile Europei.

Pentru România, 9 mai are încă o semnificaţie importantă, fiind ziua în care, în 1877, Mihail Kogălniceanu rostea, în plenul Adunării Deputaţilor, Declaraţia de Independenţă a ţării. 

Foto: Dana Simovici

Etichete:
Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:51

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment

...

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:39

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO

Craiova se pregatește intens pentru cea de-a 3-a ediție a festivalului Intencity, care va începe, în aceasta seară, la Craiova, și care promite...

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Radio România Oltenia
Evenimente miercuri, 5 iunie 2024, 11:02

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență

...

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente sâmbătă, 25 mai 2024, 09:54

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”

...

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente marți, 21 mai 2024, 14:41

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!

...

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente vineri, 12 aprilie 2024, 13:29

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu

...

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu
Evenimente joi, 11 aprilie 2024, 13:59

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

...

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova
Evenimente duminică, 7 aprilie 2024, 20:21

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)

...

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)