Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

9 semne ale cancerului pe care nu trebuie să le ignori

9 semne ale cancerului pe care nu trebuie să le ignori

Publicat de Cosmin Meca, 4 noiembrie 2021, 09:47

Află ce semne ale cancerului pot trece neobservate. Febra, tusea, durerile inexplicabile nu trebuie ignorate!

Poţi spune multe lucruri despre cancer, dar niciunul dintre ele nu este pozitiv. „Înşelător” este cu siguranţă unul dintre ele, tocmai pentru că poate avea simptome care pot fi confundate cu alte probleme de sănătate.

Ai febră? Ai răguşit? Nu pare a fi o problemă gravă, dar nu trebuie exclusă posibilitatea că acestea ar putea fi semnul unei boli mai grave.

„Le spun pacienţilor mei că dacă prezintă simptome neobişnuite, care persistă, sunt frecvente sau care cauzează durere ar trebui să consulte un medic pentru a afla cu siguranţă care este problema de sănătate”, explică medicul oncolog Elwyn Cabebe.

Semne ale cancerului la care să fii atent

1. Scăderea neintenţionată în greutate 

Potrivit Societăţii Americane de Cancer, unul dintre primele semne ale cancerului ar putea fi scăderea inexplicabilă sau neplanificată a 4-5 kilograme.

Scăderea în greutate s-ar putea datora reducerii masei musculare şi slăbiciunii pe care o resimte organismul care încearcă să riposteze împotriva bolii. Acest simptom este un indicator bun în cazul cancerului pancreatic sau celui esofagian.

2. Modificarea inexplicabilă a tranzitului intestinal

Diareea, constipaţia, scaunul modificat sau tulburările la nivelul stomacului asemănătoare celor din gripă – toate acestea sunt simptome pe care trebuie să le verificaţi.

Un alt semn este apariţia sângelului în scaun (aspectul sângelului poate varia de la roşu aprins, până la roşu închis sau chiar negru, când sângele a fost digerat).

Deşi aceste simptome ar putea indica alte probleme ale tranzitului intestinal  (polipi intestinali sau infecţii ale stomacului), ar putea fi şi semne ale cancerului de colon în stadiu incipient. Riscul de cancer colorectal este mult mai mare după vârsta de 60 de ani şi poate evolua mult timp fără simptome.

3. Febră

Febra este deseori răspunsul natural al organismului la o infecţie sau boală. Deşi stările de febră pot fi rar semne ale cancerului, ele sunt frecvent întâlnite la pacienţii care suferă de cancer – în special dacă boala sau tratamentul acesteia afectează sistemul imunitar.

Doctorii nu ştiu încă de ce unele tipuri de cancer cauzează febră, în timp ce altele nu. O posibilă explicaţie ar putea fi faptul că febra este cauzată de o toxină produsă de tumoare. Poţi avea febră zilnic sau pot trece săptămâni fără să fii afectat. Febra poate fi un semn precoce al cancerului de sânge, cum ar fi leucemia sau limfomul.

4. Tuse persistentă

În cazul unei răceli sau al gripei sezoniere, o tuse persistentă poate părea ceva normal. Dacă nu ai alte simptome ale răcelii şi gripei, este recomandat să consulți un medic.

Un alt motiv de îngrijorare este o tuse persistentă pe care ai încercat să o tratezi, dar nimic nu pare a funcţiona. Dacă tusea este însoţită de dureri persistente în piept şi sânge, rapid la medic!

Infecţiile respiratorii de sezon şi cancerul pulmonar debutează cu acelaşi simptom: tusea.

Cancerul pulmonar se manifestă prin tuse persistentă, hemoptizie (eliminarea de sânge prin tuse, chiar în cantităţi mici), durere toracică, dispnee, oboseală, scădere în greutate, pierderea poftei de mâncare.

5.  Dureri inexplicabile

Durerea este în general un semn că este ceva în neregulă cu organismul tău şi asta poate însemna mai multe lucruri. Atunci când ductul pancreatic este blocat de o tumoră, acidul produs de pancreas pentru a ajuta în procesul de digestie se întoarce şi distruge pancreasul. Acest lucru poate să cauzeze dureri abdominale care radiază adesea în spate.

Dacă durerile nu dispar după mai multe tratamente, ar putea fi un simptom al cancerului. Durerile de spate pot fi un simptom de cancer colorectal sau ovarian. O durere de cap îndelungată care nu cedează la tratamente obişnuite poate fi un semn al tumorilor cerebrale.

6. Sângerări neobişnuite

Sângerările neobişnuite pot fi un semnal de alarmă şi un astfel de simptom poate fi identificat atât la stadiile incipiente, cât și în cele finale ale cancerului. Societatea Americană de Cancer explică fiecare tip de sângerare şi ce ar putea însemna pentru diferite zone ale organismului:

  • Sângerare rectală: cancer colorectal (colon şi rect)
  • Sângerare în urină: cancer uterin şi de prostată
  • Sângerare la nivelul sânului: cancer de sân
  • Sângerare la tuse: cancer de plămâni

7. Oboseală

Oboseala cronică persistentă care nu se ameliorează cu odihnă este unul dintre cele mai frecvente semne ale cancerului. În cazul cancerului de colon şi de stomac, senzaţia de oboseală poate deriva din pierderea de sânge.

Alte semne ale cancerului asociate cu oboseala: probleme de concentrare, stare de slăbiciune, irascibilitate şi incapacitatea de finaliza sarcini de zi cu zi.

8. Leziuni care nu dispar

Aceste simptome apar cel mai des la nivelul pielii sub forma unei aluniţe sau a unei leziuni care nu se vindecă. O rană la nivelul gurii, ulceraţiile buzelor, limbii sau în interiorul gurii care nu se vindecă în decurs de câteva săptămâni pot fi semne ale cancerului oral.

Aceste elemente pot fi un semnal de alarmă pentru persoanele care fumează, mestecă tutun sau consumă alcool în exces.

Alte semne la care trebuie să fii atent sunt petele albe la nivelul gurii şi a limbii. Aceste pete pot indica leucoplakia orală, modificări precanceroase care pot evoluat în cancer de gură dacă nu este tratată corespunzător.

9. Noduli sau modificări ale pielii

O modificare a mărimii sau formei, o îngroşare a sânului, secrețiile neobișnuite mamelonare, răsucirea sfârcurilor sunt semnale de alarmă. Nodulii găsiti în ganglionii limfatici situati în axile sau claviculă pot semnala cancerul de sân.

Asociaţia Americană de Cancer notează că nodulii cancerigeni pot apărea şi în testicule, ganglioni limfatici sau alte ţesuturi ale corpului. O pată, o rană sau o aluniţă care îşi schimbă mărimea, forma, culoarea sau textura pot fi semne ale cancerului de piele sau melanomul.

Dacă zona nu se vindecă în cel mult 4 săptămâni, este imperativ să consulţi un doctor. Pe lângă cancerul de piele, modificările aspectului pielii pot semnala şi alte tipuri de cancer. De exemplu, îngălbenirea pielii şi a ochilor (icter) pot semnala cancerul pancreatic sau cel de ficat.

Cea mai bună soluţie: screeningul pentru depistarea cancerului

Unele tipuri de cancer nu prezintă niciun simptom sau acestea sunt vizibile abia în stadiu avansat, motiv pentru care screeningul pentru depistarea cancerului este foarte important.

Testele standard precum mamografiile, teste CT şi radiografiile sunt esenţiale pentru detectarea cancerului. Pe lângă aceste investigaţii medicale, doctorii recomandă şi câteva schimbări în stilul de viaţă, precum renunţarea la fumat sau limitarea consumului de alcool pentru a reduce riscul de cancer.

sursa: https://www.csid.ro/

Etichete:
Inteligența Artificială prezice cu o acuratețe de peste 80% dacă un copil va fi obez
Sănătate & Life Style sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 09:55

Inteligența Artificială prezice cu o acuratețe de peste 80% dacă un copil va fi obez

Inteligența Artificială prezice cu o acuratețe de peste 80% dacă un copil va fi...

Inteligența Artificială prezice cu o acuratețe de peste 80% dacă un copil va fi obez
Există o modalitate surprinzător de simplă de a te trezi din beție
Sănătate & Life Style marți, 12 noiembrie 2024, 10:19

Există o modalitate surprinzător de simplă de a te trezi din beție

Există o modalitate surprinzător de simplă de a te trezi din...

Există o modalitate surprinzător de simplă de a te trezi din beție
5 categorii de alimente care scad nivelul colesterolului
Sănătate & Life Style joi, 7 noiembrie 2024, 11:09

5 categorii de alimente care scad nivelul colesterolului

5 categorii de alimente care scad nivelul...

5 categorii de alimente care scad nivelul colesterolului
Gutui – beneficii pentru sănătate și cum să le consumi. La ce ajută ceaiul din frunze de gutui
Sănătate & Life Style joi, 10 octombrie 2024, 08:49

Gutui – beneficii pentru sănătate și cum să le consumi. La ce ajută ceaiul din frunze de gutui

Gutuia este un fruct care există de mult timp și care este folosit mult în medicina populară pentru a trata tulburările digestive, alergiile și...

Gutui – beneficii pentru sănătate și cum să le consumi. La ce ajută ceaiul din frunze de gutui
Sănătate & Life Style luni, 15 iulie 2024, 10:23

Pepenele galben și pepenele roșu: gustos și sănătos

Pepenele galben și pepenele roșu nu sunt doar fructe delicioase de vară, ci și surse importante de nutrienți și vitamine, potrivit medicului...

Pepenele galben și pepenele roșu: gustos și sănătos
Sănătate & Life Style luni, 17 iunie 2024, 10:19

7 legume care nu te balonează

Dacă există un sfat nutrițional care este practic lege, este acesta: mănâncă legume și fructe. Pot exista controverse în jurul uleiului...

7 legume care nu te balonează
Sănătate & Life Style luni, 3 iunie 2024, 09:11

China anunță că a vindecat complet diabetul zaharat, cu o terapie revoluționară. Speranțe pentru victimele unui flagel global

China a anunțat în premieră mondială vindecarea completă de diabet a unui bărbat care făcea insulină de mai multe ori pe zi, printr-un...

China anunță că a vindecat complet diabetul zaharat, cu o terapie revoluționară. Speranțe pentru victimele unui flagel global
Sănătate & Life Style luni, 20 mai 2024, 11:01

Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție

Pe măsură ce carnea este adesea privită într-un mod negativ în majoritatea ghidurilor nutriționale, Societatea Germană de Nutriție...

Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție