Vot fără incidente pentru românii din SUA
Publicat de Cosmin Meca, 3 noiembrie 2014, 09:24
Ultimii care au votat la alegerile prezidenţiale au fost românii din Statele Unite. Acolo, votarea s-a încheiat cu o oră în urmă pe coasta de vest. Din datele anunţate până acum, în estul ţării, şi-au exprimat dreptul la vot aproximativ 2.500 de persoane. Corespondenta Radio România Actualităţi la Washington, Doina Saiciuc, relatează.
Reporter: În SUA votul s-a desfăşurat calm, fără incidente. Deşi la New York nu s-au prezentat la Consulatul României trei membri ai Biroului Electoral al secţiei de votare, toţi cei care au venit să-şi exercite dreptul la vot au putut să o facă. Până la ora 21:00, ora locală, la New York au votat 729 de persoane, la Ambasada României din Washington 434, la cele două secţii de votare din Chicago 1092 de persoane. Secţiile de votare de pe coasta de vest a SUA vor transmite Biroului Electoral Central informaţiile cu privire la prezenţa la vot în San Francisco, Los Angeles, Portland, Phoenix, Sacramento şi Las Vegas.