Imaginea Craiovei 2021, lansata la Bruxelles
Publicat de Cosmin Meca, 19 noiembrie 2014, 09:00 / actualizat: 30 noiembrie 2014, 11:41
Craiova face încă un pas important în bătălia pentru câştigarea titlului de Capitală Culturală Europeană. Pe 28 noiembrie, la Bruxelles vor fi lansate, în prezenţa oficialităţilor româneşti şi europene, noul logo, noul slogan şi noua platformă online ale proiectului Craiova Capitală Culturală Europeană 2021 – www.craiovaculturala.ro.
În noul site, internauţii vor găsi date despre proiectul Craiovei de a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021, dar şi agenda evenimentelor culturale din Bănie, cu posibilitate ulterioară de a-şi achiziţiona bilete online la spectacolele instituţiilor partenere. Evenimentul de vineri, 28 noiembrie 2014, de la Bruxelles, face parte din strategia Asociaţiei Craiova Capitală Culturală Europeană 2021 de câştigare a acestui nobil statut.