Perchezitii la domiciliul deputatului Mircea Rosca
Publicat de Cosmin Meca, 20 noiembrie 2014, 10:17
Procurorii anticorupție au făcut, ieri după-amiază, percheziții la domiciliul deputatului PNL, Mircea Roșca, pentru care Camera Deputaților a încuviințat perchezițiile, reținerea și arestarea.
Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului PNL Mircea Roşca. Roşca este acuzat de DNA că în 2011, când era vicepreşedinte al PNL Prahova, i-ar fi cerut 20.000 de euro unui om de afaceri din Comarnic, pentru a interveni la consilieri locali din Azuga astfel încât acesta să obţină terenuri în staţiune. Deputatul PNL Mircea Roșca este cercetat pentru trafic de influență într-un dosar în care mai sunt cercetați sub control judiciar vărul acestuia, Adrian Rotilă, și președintele PNL Azuga, Gabriel Popescu, acuzați de cumpărare de influență și dare de mită.