Un nou focar de gripă aviară în Olanda
Publicat de Cosmin Meca, 22 noiembrie 2014, 11:15
Ministerul de Externe informează cetăţenii români care călătoresc în Olanda, că autorităţile acestei ţări au anunţat apariţia unui al treilea focar de gripă aviară, la peste 100 de kilometri distanţă de primele două. În zonă, a fost interzis, pentru următoarele zile, transportul de păsări de curte, ouă şi gunoi de grajd. Autoritatea olandeză pentru alimentaţie şi protecţia consumatorilor a început să distrugă complet fermele afectate şi să verifice, prin teste, răspândirea virusului şi în zonele din vecinătate.