Cea de-a 60-a Adunare Parlamentara a NATO se incheie azi
Publicat de Cosmin Meca, 24 noiembrie 2014, 12:27
Cea de-a 60-a Adunare Parlamentară a NATO se încheie astăzi, la Haga, cu prezentarea de către secretarul general, Jens Stoltenberg, a priorităţilor Alianţei pe următorii ani. Un semnal important al reuniunii va fi preluarea de către Statele Unite a conducerii Adunării, după cum a declarat şeful delegaţiei României, deputatul Gabriel Vlase. Timp de trei zile, liderii NATO au abordat diverse teme, precum situaţiile din Afganistan, Ucraina, Siria şi Irak, sau combaterea terorismului. Un subiect sensibil a fost relaţia Alianţei cu Rusia, iar astăzi este aşteptată o decizie cu privire la menţinerea sau nu a suspendării delegaţiei ruse din Adunarea Parlamentară a NATO, luate în primăvară, la Biroul Permanent de la Riga.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI