Consiliul Suprem de Aparare a Tarii se reuneste la Bucuresti
Publicat de Cosmin Meca, 25 noiembrie 2014, 10:54
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se va reuni astăzi, la Bucureşti. Va fi ultima şedinţă a CSAT care se va desfăşura sub conducerea lui Traian Băsescu, înainte de terminarea celui de-al doilea mandat de preşedinte al României. Agenda reuniunii nu a fost anunţată încă. Reamintim că, săptămâna trecută, preşedintele Traian Băsescu a declarat că a aprobat contribuţia României la operaţiunea din Afganistan, cu maximum 450 de militari pentru anul viitor. Aceştia se vor alătura celor aproximativ 200 de colegi, a căror dislocare în Afganistan a fost aprobată deja.