Refugiati sirieni
Publicat de Cosmin Meca, 8 decembrie 2014, 09:13
Peste 30 de organizaţii umanitare au lansat un apel ca membrii ai comunităţii internaţionale să primească 180 de mii de refugiaţi sirieni, transmite France Presse. 3,2 milioane de refugiaţi se află, în prezent, în statele vecine Siriei şi se estimează că, anul viitor, acest număr va ajunge la 3,6 milioane. Alte câteva milioane de civili sirieni sunt refugiaţi interni.
Organizaţiile umanitare, între care Medecins sans frontieres, Amnesty International şi Save the children, şi-au publicat apelul astăzi, cu o zi înainte de o conferinţă inter-ministerială a ONU dedicată problemei mutării unora dintre refugiaţi în alte ţări. Această mutare este impusă şi de faptul că statele vecine Siriei nu mai fac faţă afluxului de refugiaţi. Războiul civil sirian, aflat în cel de-al patrulea an, s-a soldat, până acum, cu peste 200 de mii de morţi.