Creste pretul RCA
Publicat de Cosmin Meca, 10 decembrie 2014, 09:17
Preţul mediu al unei poliţe de răspundere civilă auto RCA ar putea să se majoreze cu aproximativ 3% anul viitor, potrivit unei analize a Autorităţii de Supraveghere Financiară. Cu toate acestea, preşedintele Autorităţii, Mişu Negriţoiu, nu exclude posibilitatea unei scăderi uşoare, pe fondul optimizării costurilor cu reparaţiile auto şi a celor de intermediere. Pe ansamblul pieţei româneşti, pe segmentul RCA, costurile societăţilor de asigurare reprezintă 117% din totalul primelor încasate. Acest dezechilibru pune în pericol despăgubirea adecvată a asiguraţilor. Mişu Negriţoiu a precizat însă că ASF nu doreşte o creştere a tarifelor, ci asigurarea resurselor necesare acoperirii pagubelor, în special prin reducerea costurilor.