Carbune din rezerva de stat pentru CET Govora
Publicat de Cosmin Meca, 12 decembrie 2014, 10:53
Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care a aprobat scoaterea de la Administraţia Naţională a Rezervelor Statului, sub formă de împrumut, a unei cantităţi de 120.000 tone cărbune pentru funcţionarea grupurilor energetice din cadrul CET Govora. Într-un memoriu al autorităților județene se precizează că, din cauza timpului nefavorabil, livrările zilnice de cărbune de la Exploatarea Minieră Berbeşti nu depăşesc 6.800 tone, ceea ce reprezintă necesarul de consum pe o zi. În această situaţie există riscul major ca CET Govora să-şi întrerupă activitatea după data de 20 decembrie, când minerii vor intra în concediu colectiv pentru 16 zile. Acest lucru ar periclita asigurarea agentului termic pentru OLTCHIM, Uzinele Sodice Govora şi celelalte unităţi economice de pe platforma industrială, dar și a căldurii şi apei calde pentru aproape 29.000 apartamente şi 576 de agenţi economici din Rm. Vâlcea racordaţi la sistemul de termoficare.