Comisia de Cod electoral se va reuni pe 14 ianuarie
Publicat de Cosmin Meca, 6 ianuarie 2015, 17:43
Comisia de Cod electoral se va reuni pe 14 ianuarie, înainte de începerea sesiunii parlamentare, pentru a dezbate schimbarea legilor electorale şi a celei de finanţare a partidelor politice. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, susţine că modernizarea legislaţiei electorale reprezintă o prioritate pentru această sesiune parlamentară şi a făcut un apel către toate partidele politice să sprijine demersul. Opoziţia a solicitat ieri convocarea comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, iar azi vicepreşedintele liberal, Mihai Voicu, a salutat decizia luată de Zgonea în calitate de preşedinte al Comisiei de a-i convoca în regim de urgenţă pe membrii acesteia, subliniid că, prin consensul forţelor politice, se poate ajunge la adoptarea unei legislaţii electorale moderne.