Licenta pentru transportul gazelor naturale
Publicat de Cosmin Meca, 7 ianuarie 2015, 10:41
Agentia Natională pentru Reglementare în Energetică din Republica Moldova a eliberat ieri întreprinderii de stat VestMold Transgaz o licenţă pentru transportul gazelor naturale valabilă 25 de ani. Decizia îi permite companiei să folosească gazoductul Iaşi – Ungheni pe care îl gestionează. Prevăzută să reducă dependenţa Republicii Moldova de gazele ruseşti, conducta urmează să fie extinsă până la Chişinău. În acest sens, UE va aloca 10 milioane de euro din cele 60 de milioane necesare pentru implementarea proiectului. Potrivit contractului de livrare a gazului semnat luna trecută, România va livra Republicii Moldova gaze la preţul de 277 de dolari pentru mia de metri cubi, mai ieftin cu 55 de dolari decât gazul rusesc.