Alegeri prezidentiale in Croatia
Publicat de Cosmin Meca, 11 ianuarie 2015, 12:36
Croaţii îşi aleg astăzi preşedintele, în contextul în care mica ţară balcanică şi cea mai nouă membră a Uniunii Europene este în recesiune aproape continuă din 2008 şi jumătate din tineri nu au un loc de muncă. În turul doi al alegerilor au ajuns preşedintele în exerciţiu, Ivo Iosipovici, şi reprezentanta opoziţiei de centru dreapta Kolinda Grabar Kitarovic. Diferenţa dintre cei doi, după primul tur, era puţin peste un procent. Partidul Social-Democrat, la putere, care îl susţine pe Iosipovici, este ţinta unor critici vehemente din cauza crizei economice. Deşi Constituţia croată conferă puteri limitate preşedintelui, scrutinul de astăzi este văzut ca un test pentru alegerile legislative de la sfârşitul anului.