Tudor Pendiuc a fost suspendat din funcție
Publicat de Cosmin Meca, 23 ianuarie 2015, 09:42
Prefectul județului Argeș, Mihail Oprescu, a anunțat ieri că a semnat ordinul de suspendare din funcție a primarului municipiului Pitești, Tudor Pendiuc, arestat preventiv într-un dosar de corupție instrumentat de DNA. Ordinul prefectului a intrat în vigoare de la data semnării, respectiv 20 ianuarie 2015, la aproape două luni și jumătate de la data arestării lui Pendiuc.
Atribuțiile primarului Tudor Pendiuc au fost preluate, încă din 25 noiembrie 2014, de viceprimarul Cornel Ionică, în conformitate cu o hotărâre adoptată de Consiliul Local (CL) Pitești. Tudor Pendiuc a fost arestat preventiv pe 7 noiembrie 2014, într-un dosar în care este cercetat pentru corupție în legătură cu încheierea unui contract nelegal privind transportul public local. Pendiuc este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și în formă continuată, în același dosar fiind cercetată și fiica sa, Ema Pendiuc, precum și mai mulți oameni de afaceri.