Strategia finala a Ministerului Transporturilor, prezentata astazi
Publicat de Cosmin Meca, 10 februarie 2015, 17:56
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a prezentat astăzi deputaţilor din comisia de specialitate varianta finală a proiectului de strategie guvernamentală în domeniu, pentru următorii 15 ani. Planul general pentru Transporturi prevede în plus – faţă de versiunea iniţială – 645 de km de autostradă, aproape 1.900 de km de drum expres şi 67 de centuri de ocolire. Investiţiile în sectorul rutier ar urma să se ridice la 27 miliarde de euro, din care peste jumătate vor fi alocaţi construcţiei de autostrăzi. Documentul va fi aprobat de Guvern, săptămâna viitoare, dar va fi pus în aplicare după ce va primi şi acceptul Comisiei Europene, potrivit ministrului Ioan Rus:
Ministrul Transporturilor Ioan Rus a mai precizat că urmează şi o reevaluare a a activităţii Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.