Preselectie pentru infiintarea unui ansamblu de cantece si dansuri populare la Alexandria
Publicat de Cosmin Meca, 16 februarie 2015, 11:40
Primăria Alexandria organizează o preselecţie pentru înfiinţarea unui ansamblu de cântece şi dansuri populare. Preselecţia va avea loc în zilele de 17 şi 18 februarie, de la ora 18.00, la sala de şedinţe a primăriei. Iniţiativa aparţine prof. Floarea Aurel de la Palatul Copiilor Alexandria şi face parte din programul “Voluntari pentru Alexandria”. Preselecţia se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani pentru dansatori şi solişti instrumentişti. Ansamblul va reprezenta municipiul Alexandria la evenimente culturale.