Alunecari de teren la Orsova
Publicat de Cosmin Meca, 4 martie 2015, 14:54
Mai multe case din Orşova sunt în pericol de a se prăbuşi din cauza alunecărilor de teren care au afectat oraşul în mai multe puncte. Pentru trei case situate pe un deal riscul este mai mare, fiindcă zidul de sprijin a căzut în prăpastie. O dată cu zidul de sprijin au căzut şi câteva anexe gospodăreşti şi bucăţi din gardurile împrejmuitoare. Viceprimarul oraşului Orşova, Constantin Negulescu, spune că Primăria a alocat fonduri de la bugetul local pentru ridicarea unui alt zid de sprijin şi cel mai probabil, lucrările vor începe până la finele acestui trimestru.