Solutii pentru statiunea Voineasa
Publicat de Cosmin Meca, 5 martie 2015, 08:47
Autoritățile din Vâlcea caută soluţii juridice în ceea ce priveşte spaţiile de cazare din staţiunea Voineasa. Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Județean, Romulus Bulacu, în zona Vidra este construită deja o parte din hoteluri care pot să preia cel puţin 600 de turişti. Dar se mai pot construi spații de cazare pentru că acolo există şi apă şi canalizare şi chiar energie electrică. În acest sens, a menționat Romulus Bulacu, se intenționează ca terenul aferent staţiunii Vidra să fie introdus într-un Plan Urbanistic Zonal, pentru a putea fi concesionat de cei care vor să construiască.
În paralel cu această acţiune, trebuie modernizată și infrastructura de transport. Drumul de la Voineasa şi până la Vidra este într-o stare de degradare avansată, iar cel care duce până la Petroşani are nevoie de investiţii, pentru că fluenţa de turişti este foarte mare şi din Ardeal.