Metode rapide de incarcare
Publicat de Cosmin Meca, 16 martie 2015, 10:43
Vi s-a întâmplat vreodată să lăsați telefonul la încărcat peste noapte, iar dimineața să observați că nu s-a încărcat complet sau chiar deloc? Situația e cu atât mai grea, cu cât trebuie să plecați de acasă repede. Există o serie de trucuri care vă vor ajuta să vă încărcați telefonul mai repede.
În primul rând, încărcați telefonul numai la priza din perete. Chiar dacă aveți nevoie de el lângă dumneavoastră, evitați să folosiți prelungitoarele sau să îl încărcați conectându-l la laptop sau calculator. Încărcarea prin intermediul cablului USB este de aproape două ori mai lentă decât o încărcare normală.
De asemenea, nu folosiți telefonul în timp ce este la încărcat! Chiar dacă aveți mare nevoie și nu vă puteți dezlipi de el, este mai bine să îl lăsați să își facă ciclul de încărcare, altfel se va descărca mai repede. E ca și cum ați umple în continuu cu apă o galeată spartă.
Pentru o încărcare mai rapidă, închideți telefonul sau treceți-l pe modul avion.