Vești bune pentru fermieri
Publicat de Cosmin Meca, 1 aprilie 2015, 13:29 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 20:26
Veşti bune pentru fermieri
Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a declarat în cadrul conferinţei MEDIAFAX Talks about Agriculture că APIA va primi de la 5 aprilie cererile de plată pe suprafaţă.
Fermierii care vor depune proiecte finanţate cu fonduri europene vor primi un răspuns în 37 de zile, plus-minus 10 zile, autorităţile încercând astfel să crească gradul de absorbţie a fondurilor.
Pentru noul PNDR, 2014-2020, care se derulează începând cu acest an, fermierii va trebui să depună o cerere de plată unică pe suprafaţă.
“Fermierul nu mai trebuie să vină la APIA de mai multe ori, pentru că totul este înglobat într-o singură cerere”, a explicat ministrul.
“Comisarul european şi-a dat acordul ca noi să deschidem două măsuri de finanţare din noul PNDR. La sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, toţi beneficiarii pot depune cereri pentru noile măsuri”, a afirmat Daniel Constantin.
PNDR 2014-2020 aduce o alocare financiară de peste 8 miliarde de euro. Sesiunea de depunere este continuă, iar toate proiectele se vor depune online. Toate documentele se pot încărca pe site-ul APIA.