Germania ii este datoare Greciei
Publicat de Cosmin Meca, 7 aprilie 2015, 10:00
Germania i-ar datora Greciei aproape 280 de miliarde de euro ca reparaţii pentru ocuparea ţării în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit ministrului-adjunct de finanţe de la Atena, Dmitris Mardas, citat de Reuters. În Grecia s-a vorbit tot mai mult în ultimii ani despre o presupusă datorie germană, care ar include costurile ocupaţiei şi un împrumut de război pe care Banca Greciei a fost forţată să îl acorde Germaniei naziste, însă autorităţile elene nu menţionaseră, până acum, şi o sumă.
Berlinul neagă existenţa vreunei datorii, afirmând că şi-a îndeplinit demult obligaţiile, inclusiv prin plata a 115 milioane de mărci către Grecia în anii ’60. Guvernul premierului Alexis Tzipras a format, însă, o comisie parlamentară pentru recuperarea datoriei. Discuţiile despre despăgubiri au loc în contextul în care o parte din publicul grec şi electoratul lui Tzipras consideră Germania responsabilă pentru măsurile dure de austeritate din ultimii ani. Acestea au fost impuse în schimbul ajutorului internaţional de 240 de miliarde de euro.