Locuri de munca in Valcea
Publicat de Cosmin Meca, 14 aprilie 2015, 10:36
Vineri, 24 aprilie, de la ora 9.00, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea organizează Bursa generală a locurilor de muncă. În Râmnicu Vâlcea, evenimentul va avea loc la sediul CRFPA Vâlcea din strada Calea lui Traian, nr.98. Persoanele care au făcut parte din grupul ţintă al proiectului „O şansă pentru fiecare – formare profesională şi ocupare”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investeşte în oameni” şi implementat de AJOFM Vâlcea, sunt invitate la Bursa generală pentru a-şi găsi un loc de muncă sau pentru a se înscrie la un curs de formare profesională organizat de agenţie. La Bursa generală a locurilor de muncă vor fi angajatori din toate domeniile de activitate. Mai trebuie menţionat faptul că, în data de 24 aprilie, AJOFM Vâlcea va avea amanajate puncte de informare cu privire la Bursa generală a locurilor de muncă, în cadrul agenţiilor locale din Drăgăşani şi Horezu, precum şi la punctele de lucru Călimăneşti şi Berbeşti, pentru persoanele care locuiesc în altă localitate decât Râmnicu Vâlcea şi care nu pot face deplasarea la locaţia de desfăşurare a bursei. Aceste informaţii ne-au fost oferite de Gabriel Albinaru, directorul AJOFM Vâlcea.