Xi Jinping ajunge în Pakistan
Publicat de Liviu Goga, 20 aprilie 2015, 09:58
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, efectuează o vizită de două zile în Pakistan pentru a lansa un plan chinezesc de investiţii în valoare de aproape 50 miliarde de dolari americani, fonduri cu ajutorul cărora Pakistanul speră să pună capăt crizei cronice de energie şi, totodată, să se transforme într-un centru economic regional. Potrivit corespondenţilor, scopul Chinei este de a-şi mări influenţa economică în Asia centrală şi de sud şi de a o reduce pe cea americană şi a Indiei, relatează corespondenţii BBC.