Pregătiri pentru „Simfonia lalelelor”
Publicat de Cosmin Meca, 21 aprilie 2015, 17:04 / actualizat: 22 aprilie 2015, 6:45
La Piteşti se fac ultimele pregătiri pentru evenimentul naţional al primăverii: „Simfonia lalelelor”. Ediţia din acest, cu nr. 38, va începe vineri, 24 aprilie. Viceprimarul oraşului, Cornel Ionică, a declarat că manifestarea va fi una de succes, cu simpozioane, expoziţii florale şi de pictură, concerte şi spectacole în aer liber. Cinci olandezi lucrează ca voluntari alături de angajaţii administraţiei domeniului public pentru a construi un car alegoric care va deschide „Parada Florilor” de vineri. „Simfonia lalelelor” se va încheia duminică seara.